Pneumologia - Bolile respiratorii

Pneumologia

”Viaţa, adevărata viaţă, nu se măsoară în capacitatea respiratorie, ci în momentele care ne lasă fără respiraţie.”
(Maya Angelou)

Pneumologia a ocupat, alături de bolile infecțioase, prima pagină în perioada pandemiei de COVID19. Peste tot se auzea despre insuficiență respiratorie, sindrom de detresă respiratorie, ventilație mecanică și oxigenoterapie, dar și secții de pneumologie sau chirurgie toracică.

Deși denumirea specialității medicale este autorevelatoare, nu toată lumea cunoaște cu ce se ocupă pneumologia.

PNEUMOLOGIA (sau pneumoftiziologia cum mai apare pe alocuri) este specialitatea medicinei interne care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul bolilor căilor respiratorii și a plămânilor.

Când spun căi respiratorii mă refer la faringe, laringe, trahee, dar și la bronșiile principale, cele care pătrund în cei doi plămâni din cutia toracică (cel drept și cel stâng). Nu vreau să dezbat anatomia acestor componente, dar este important de știut aceste denumiri fiindcă tot ele sunt cele implicate în apariția bolilor respiratorii.

Ftiziologia (din denumirea de pneumoftiziologie) este ramura medicinei care se ocupă cu diagnoticul și tratamentul tuberculozei, sau ftiziei cum se numea pe vremuri.

Specialitate chirurgicală a aparatului respirator, adică cea care se ocupă cu tratamentul chirurgical și invaziv al bolilor pneumologice este chirurgia toracică. Colegii chirurgi sunt cei care operează tumorile pulmonare (cancere și altele), dar și pneumotoracele sau alte patologii cu sentință chirurgicală.

SIMPTOMELE care ar trebui să ridice suspiciunea unei boli respiratorii și care implicit ne pot îndruma spre un pneumolog sunt: Pneumologia

• Tusea (productivă sau uscată)

• Lipsa de aer, senzația de sufocare, atât la efort, cât mai ales cea în repaus

• Tusea cu sânge

• Durerea în piept (mai ales dacă este localizată la spate și cu caracter de junghi)

• Colorația mov a pielii și a buzelor (scăderea oxigenului din sânge)

Pe lângă aceste simptome, un pacient care este fumător, care lucrează sau a lucrat în mediu toxic și poluat (spre exemplu în mină sau combinate chimice), dar și cei care au antecedente de boli respiratorii în familie de asemenea poate beneficia de un consult pneumologic.

BOLILE PNEUMOLOGICE sunt numeroase, dar cele principale cuprind :

1. Infecțiile respiratorii – pneumonia, bronșita, abcesul pulmonar, tuberculoza pulmonară

2. Bolile pulmonare profesionale care se numesc pneumopatii interstițiale difuze și care apar ca urmare a expunerii la chimicale sau produse naturale (azbest, pesticide, păr etc.)

3. Astmul bronșic

4. Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) care este una dintre cele mai frecvente boli din țările dezvoltate

5. Sindromul de apnee în somn

6. Cancerul pulmonar sau de căi respiratorii (laringian, faringian)

7. Insuficiența respiratorie, care reprezintă reducerea funcției respiratorii și care în timp poate duce la deces

Când ajungem la un pneumolog acesta, pe lângă discuția legată de simptome și antecedente, dar și stilul de viață, ascultația plămânului și a inimii, va face apel la mai multe tipuri de investigații:

• Analize de sânge (probe de inflamație, serologii pentru diferiți factori infecțioși) și analiza sputei

• Radiografia pulmonară

• CT -ul pulmonar (cu sau fără substanță de contrast)

• Spirometria – prin care se evaluează volumele respiratorii

• Bronhoscopia – manoperă invazivă prin care se introduce un tub prin căile respiratorii până în plămân; astfel se poate vizualiza interiorul plămânului și se pot preleva biopsii

• Polisomnografia – cu ajutorul ei se monitorizează pacientul în timpul somnului

Odată depistată boala respiratorie, medicul pneumolog poate indica diferite terapii:

a. Inhalații sau nebulizări

b. Spray-uri cu diferite medicamente

c. Medicamente orale sau injectabile (antibiotice, cortizonice, antialergice etc.)

d. Reabilitare pulmonară și kinetoterapie respiratorie – pentru bolile care evoluează cu reducerea debitelor respiratorii

e. Intervenții chirurgicale, inclusiv transplant pulmonar, în anumite cazuri

Medicina respiratorie este una dintre cele mai importante domenii ale sănătății, atât datorită creșterii nivelului de poluare atmosferică, dar și din cauza epidemiilor de boli infecțioase, a creșterii numărului de fumători sau a celor care utilizează droguri inhalatorii, dar și a creșterii speranței de viață.

Trăim mai mult, dar nu neapărat mai bine, sau în condiții de mediu mai optime, așa că am impresia că pneumologia va fi mediatizată intens mulți ani de acum încolo.😏