Fibrinogenul - Marker de inflamație și proteină a coagulării

Fibrinogenul

”Fibrinogenul este o glicoproteină hexamerică plasmatică mare și solubilă (360 kDa) alcătuită din 3 perechi de polipeptide (α (alfa), β (beta) și γ (gama)) care sunt codificate de genele FGA, FGB și FGG...Intervalul variabil al nivelului de fibrinogen plasmatic în populația generală (1.5-4 g/l) este rezultatul dinamic dintre factorul genetic și cel de mediu.”
(Circulation, volumul 128 – American Hearth Association)

Dacă ai deschide un tratat de medicină, la fibrinogen ai găsi o definiție stufoasă, biochimică și academică întocmai cum e cea din citatul de mai sus.

Dacă ar fi să mă întrebi pe mine, ți-aș spune că fibrinogenul este o substanță aflată în sângele circulant, care, în caz de nevoie (tăieturi, traumatisme, răni deschise) și sub influența unor substanțe specifice se transformă în fibrină și mai apoi în cheag de sânge.

Descoperite în 1666 și, respectiv în 1847 fibrina și fibrinogenul sunt esențiale în procesul de coagulare. Sub influența unor substanțe chimice din sânge, când este cazul, fibrinogenul circulant se transformă în fibrină, o proteină care se întrepătrunde cu trombocitele (celule din sânge) și formează cheagul de sânge.

Deși fibrina este substanța principală a coagulării, ea circulă inactivă prin sânge, sub forma acestui fibrinogen, care este și denumirea sub care se dozează la laborator.

Valorile normale ale fibrinogenului sanguin se situează între 200 și 400 mg/dl.

Variații ale acestor valori apar în diferite situații și boli, cele mai grave situații fiind cele în care nivelul de fibrinogen scade, expunând pacientul la riscul de hemoragii.

Afecțiunile care se manifestă cu reducerea nivelului de fibrinogen plasmatic sunt afibrinogenemia (lipsa totală a fibrinogenului din sânge) sau hipofibrinogenemia (sub 100 mg/dl). Acestea sunt, de obicei, boli genetice cu care pacientul se naște și care impun tratamentul de substituție cu plasmă proaspătă congelată, crioprecipitat sau concentrat de fibrinogen.

Nivelurile crescute de fibrinogen sunt mult mai des întâlnite și sunt asociate cu boli cardiovasculare și nu numai. Dacă nivelul de fibrinogen este crescut se poate să avem de-a face cu:Fibrinogen

• Tromboze arteriale, cum ar fi cele din infarctul miocardic acut, accidentul vascular cerebral, stările de după revascularizare ale infarctului (după plasarea de stent), boala arterială periferică

• Tromboze venoase, cum sunt tromboza venoasă profundă (de obicei la nivelul membrele inferioare), embolia pulmonară ( cheaguri de sânge pe vasele de sânge pulmonare)

• Inflamații cronice: bronșite cronice, boli inflamatorii intestinale, boli autoimune, colagenoze etc.

• Alte boli cronice, de tipul diabetului zaharat, insuficienței cardiace, cirozei hepatice, insuficienței renale, hipertensiunii arteriale sau chiar a diferitelor forme de cancere

Pe lângă aceste situații patologice, valoarea fibrinogenului este influențată și de factorii genetici (sunt oameni care au un nivel mai crescut de fibrinogen în mod normal), de sex și vârstă, dar și de alți factori, cum ar fi dieta, medicamentele administrate, nivelul hormonal, fazele ciclului menstrual, alergii, consumul de alcool, fumatul, persoane supraponderale sau obezitatea sau nivelul de activitate fizică.

Recomand o evaluare medicală atentă pentru a delimita între o cauză medicală, patologică a nivelului crescut de fibrinogen și între o situație fiziologică, cum sunt cele de mai sus.

În ultimii ani, nivelul de fibrinogen seric a început să fie corelat cu riscul de boli cardiovasculare, de tipul cardiopatiei ischemice, a infarctului miocardic, dar și a aritmiilor, arteriopatiei cronice periferice, a AVC-ului sau emboliei pulmonare.

Deși este implicat în foarte multe procese biologice și are un loc central în coagulare, fibrinogenul, ca analiză de laborator, este destul de nespecific și sensibil la influența multor factori de mediu, astfel că nu este recomandat a fi efectuat de rutină, iar o valoare modificată trebuie mereu evaluată de către un medic!