“Inima omului e largă, de ce unii şi-o poartă strîmtă şi plină de ură?”
(Marin Preda)

Cu toții am auzit, cel puțin o dată în viață de EKG.

Acest acronim omniprezent în spitale sau în cabinete este acoperit de mister, de cele mai multe ori și pentru personalul medical.

Hai să vedem, deci, ce secrete ascunde acest cuvânt.

Termenul de electrocardiogramă a fost introdus în 1893 de către doctorul și fiziologul olandez Willem EINTHOVEN și el este considerat părintele electrocardiografiei moderne.

Tot acesta, în 1905 va prezenta comunității științifice primele electrocardiograme, va da numele undelor de pe acestea și va explica unele tulburări de ritm cardiac.

Electrocardiograma este defapt, o reprezentare grafică, prin unde și linii a activității electrice a inimii.

Prin ea putem detecta orice tulburare în această activitate ritmică a inimii și aici includem de la extrasistole izolate, simple, până la tulburări majore de ritm sau infarct miocardic.

EKG-ul presupune montarea unor electrozi care pot capta semnalele electrice formate în inimă și le traduce printr-un soft intern în reprezentare grafică.

Acești electrozi sunt de 2 feluri:

1. Precordiali, 6 la număr, numerotați de la V1-V6 și care sunt plasați pe piept, în jurul inimii

2. Pentru membre, 4 la număr, care se prin de fiecare membru al organismului.

Acești electrozi vor da o înregistrare grafică cu 12 derivații, adică 12 feluri de linii și unde –unele precordiale (V1-V6) altele ale membrelor (aVL, aVR, aVF, D I, D II și D III), iar prin aceste 12 derivații vom avea o imagine de ansamblu a inimii

Pe EKG se pot depista mai multe feluri de afecțiuni atât cardiace, cât și extracardiace:

• Tulburări de ritm – extrasistole, fibrilație atrială etc

• Tulburări de conducere – blocuri de ramură, blocuri atrio-ventriculare etc

• Tulburări diverse – infarcte, anomalii ale mineralelor în sânge, hipotermia, insuficiența renală severă etc.

Indicațiile EKG-ului sunt multiple

1. durerea de piept și suspiciunea de infarct miocardic

2. tulburări de electroliți (potasiu crescut în sânge, tulburări ale calciului ...)

3. simptome cardiorespiratorii : lipsa de aer, palpitațiile, pierderea conștienței etc.

4. monitorizarea unor medicamente – digoxin, amiodaronă

5. screening înaintea unor intervenții chirurgicale

6. monitorizarea atleților și cuantificarea capacității de efort fizic

EKG-ul va fi indicat de către medicul specialist cardiolog, internist, urgentist sau anesteziolog și tot acesta îl va interpreta.

Trebuie menționat că EKG-ul nu este o metodă 100% infailibilă.

De multe ori depinde de momentul efectuării elecrtrocardiogramei pentru a detecta unele modificări (spre exemplu o tulburare de ritm nu apare mereu pe EKG), motiv pentru care oamenii de știință au dezvoltat o noua metodă de explorare numită Holter EKG care monitorizează activitatea electrică a inimii pe durate mai lungi de timp (24-72 ore).

Nu am să vă plictisesc cu interpretarea EKG-ului!

Pentru a înțelege intricațiile și nuanțele acestei metode de examinare sunt necesari mulți ani de exercițiu și studiu, iar pentru asta e nevoie de cunoștințe exacte de anatomie, fiziologie, biochimie și biologie moleculară a inimii și a sistemului conductor al ei.

E suficient de știut că această examinare este aproape nelipsită în orice cabinet medical deoarece aria de interes pe care o acoperă electrocardiografia este foarte mare – de la cardiologie, la pneumologie, anestezie, gastroenterologie sau medicina sportivă.

Bibliografie

1. Dan L. Longo, Dennis L. Kasper, J. Larry Jameson, Anthony S. Fauci, Stephen L. Hauser. Harrison´s Principle of Internal Medicine. 18th edition