Colecistul - Ce este vezica biliară?

Colecistul

“Mi-au dat medicamente și mi-au spus să văd un specialist în colecist să fiu sigură că am eliminat piatra. Le-am spus că hamsterii clipesc doar cu un ochi pe rând. Am considerat asta un schimb cinstit, dar ei tot mi-au trimis factură.”
(Jenny Lawson)

Fierea, bila, vezicula biliară, colecistul...sunt toate denumiri populare sau academice oferite acestui organ mic și puțin cunoscut de către publicul larg.

Nu de multe ori m-am surprins vorbind despre colecist, iar pacientul să se uite nedumerit la mine. Mă opream și reluam explicațiile după ce arătam unde se află și cu ce se ocupă acest organ.

Colecistul Pentru aceia dintre voi care nu cunoașteți acest organ mic, dar important pentru digestia și sănătatea corpului, am decis să punctez anumite informații care ți-ar putea fi utile.

Vezica biliară (sau colecistul) formează împreună cu căile biliare un sistem complex de depozitare și transport a bilei (secreția digestivă a ficatului), cea care are rol în digestia alimentelor.

STRUCTURA COLECISTULUI ȘI A CĂILOR BILIARE

Colecistul este un organ de depozit, având, de cele mai multe ori, forma unei pere. Este situat în partea dreaptă a abdomenului, fiind aproape acoperit de către ficat.

Este în contact strâns cu ficatul prin căile biliare – un sistem de canale care conectează ficatul și celulele care produc bila de colecist, și ulterior colecistul de intestinul subțire, locul unde se varsă bila.

Imediat după consumul unor alimente bogate în grăsimi, colecistul se contractă(se ”strânge„) și eliberează bila depozitată, care străbate căile biliare până în duoden (prima porțiune a intestinului subțire).

FUNCȚIILE COLECISTULUI

Rolurile căilor biliare sunt clare – transportul bilei spre intestin, iar cele ale colecistului sunt de depozit a bilei. Dar ce este această bilă?

Bila este sucul digestiv al ficatului, o substanță galben-verzuie, cu gust amar, cu rol în digestia grăsimilor. Mai exact, aceasta emulsifică grăsimile, adică le combină cu apa, proces care le ajută la absorbția în intestin. Mai mult, fiind o substanță alcalină, neutralizează aciditatea din stomac și distruge microbii din alimente.

Pe lângă acest proces, bila ajută și la absorbția vitaminelor liposolubile (A, D, E și K) care necesită grăsimi pentru a fi asimilate.

În plus, bila mai are rol și în eliminarea unor substanțe toxice organismului, cum este bilirubina, o substanță produsă prin degradarea celulelor roșii.

Compoziția bilei este complexă:

· Săruri biliare – cele care au rol în fragmentarea grăsimilor și inițierea digestiei grăsimilor

· Colesterol și lecitină

· Apă – până la 85%

· Pigmenți biliari – cei care dau culoarea substanței și care sunt produși din distrugerea celulelor roșii sangvine.

AFECȚIUNILE COLECISTULUI

Deși este un organ relativ mic, importanța lui în funcționarea normală a organismuliu este mare și posibilele lui afecțiuni sunt multiple:

1. Litiaza biliară – calculii (pietrele) colecistului

2. Colecistita acută – inflamația colecistului

3. Diskinezia biliară – colecistul ”leneș”

4. Cancerul vezicii biliare – da, inclusiv acesta poate dezvolta cancer

5. Sindromul postcolecistectomie – colecistul operat

6. Colecistul malformat

Le voi detalia pe fiecare în parte, punctând elemente de diagnostic și metode de tratament.