Tiroida - Glanda vieții și a energiei

“Am aflat că sufăr de boală tiroidiană din întâmplare. Fiul meu avea ceva
probleme de sănătate și când îi completam fișa medicală am observat că am
multe simptome similare. Am menționat asta medicului și el mi-a recomandat
analize de sânge și, în final, o ecografie de tiroidă.”
(Kim Alexis – actriță și model)
Tiroida (sau ”glanda” cum ii se mai spune pe la noi) deși nu este foarte cunoscută de către pacienți este unul dintre cele mai importante organe ale noastre.
Deoarece este un mister pentru mulți dintre noi, acest articol va fi doar despre ce este și la ce folosește ea.
Tiroida este o glandă, adică un organ care produce niște substanțe chimice numite hormoni.
În cazul tiroidei, acești hormoni sunt tiroxina (T4) și triiodotironina (T3).
Aceasta are forma unui fluture și se găsește sub piele, la nivelul gâtului, în fața căilor respiratorii.
Glanda tiroidă se află sub controlul hipofizei, o altă glandă, de data asta situată în creier.
Hipofiza produce TSH (thyroid stimulating hormone – homon de stimulare tiroidiană) o substanță care, în funcție de cantitate, poate stimula producția de hormoni tiroidieni sau o poate scădea.
FUNCȚIILE TIROIDEI
Rolurile în organism ale tiroidei sunt multiple.
Ea este una dintre cele mai importante glande deoarece influențează modul în care toate celulele corpului folosesc energia.
Practic, dacă ai mulți hormoni tiroidieni celulele folosesc mai multă energie,
iar dacă ai un deficit, acestea își încetinesc foarte mult activitatea.
1. Controlul asupra pulsului și contracțiilor inimii
2. Controlul asupra respirației și oxigenării
3. Controlul asupra producției de mușchi
4. Controlul asupra folosirii glucozei în celule și transformarea ei în energie
5. Controlul asupra creșterii copilului
6. Controlul asupra stării de dispoziție, a memoriei și vorbirii
7. Afectează ciclul și fertilitatea
DIAGNOSTICUL BOLILOR DE TIROIDĂ
Dacă suspicionăm o afecțiune a glandei tiroide eu recomand un consult endocrinologic.
În cadrul consultului medicul va examina și palpa glanda și cel mai probabil va efectua o ecografie de tiroidă pentru a vedea cum arată aceasta (așa depistăm eventualele chisturi și noduli).
În funcție de rezultate medicul va indica, la nevoie și alte examinări – scintigrafie tiroidiană, CT sau RMN de tiroidă, PET scan.
Pentru a evalua modul în care funcționează tiroida se recomandă o serie de analize de sânge:
– TSH
– fT4, fT3
– anticorpii antiTPO (ATPO)
– anticorpii antitiroglobulină
– calcitonină
Dacă ai nivel crescut de hormoni tiroidieni (T3, T4) atunci suferi de hipertiroidism, iar dacă nivelul lor este scăzut și TSHul crescut atunci vorbim de hipotirodism.
Voi lua aceste situații pe rând, în articole separate.
Aș vrea să închei pledoaria despre importanța acestei glande cu câteva idei esențiale, care eu cred că merită reținute
1. Dacă ai pe cineva în familie (mamă, mătuși, bunică) cu probleme tiroidiene, verifică-ți peridic tiroida la medicul de familie, internist sau endocrinolog
2. Dacă ești sub tratament pentru tiroidă ai mare grijă la ce medicamente mai iei deoarece multe pot interfera cu acesta
3. Dacă ai o dietă vegetariană sau vegană asigură-ți un aport optim de Iod și Seleniu (sare iodată, suplimente)
4. Dacă suferi cu tiroida controlează-te periodic prin analize de sânge (TSH, fT4) și ecografii mai ales pe durata perioadelor stresante, pe durata sarcinii sau în caz de intervenții chirurgicale.