Cortisolul - Hormonul stresului

“Toată suferința, stresul și addicțiile vin din faptul că nu realizăm că
suntem deja ceea ce căutăm defapt.”
(Jon Kabat-Zinn – părintele mindufulness-ului)
De când i s-a pus eticheta de hormon al stresului, cortisolul a apărut peste tot – la emisiuni TV, în reviste, pe internet.
Deși este, într-adevăr corelat cu nivelul stresului, acest hormon are multe roluri în organism, majoritatea bune, așa că mi-am propus să dezvolt acest aspect și să dezvălui și alte valențe ale cortisolului.
SECREȚIA DE CORTISOL
Cortisolul este un hormon, adică o substanță produsă de către organism care are funcții biologice diverse.
Este sintetizat din colesterol, în glanda suprarenală (un organ situat deasupra celor doi rinichi).
Producția de cortisol este controlată de către ACTH, un alt hormon produs de către glanda hipofiză (situată undeva în creier), care la rândul lui este controlat de către hipotalamus, o zonă specială a creierului care monitorizează somnul, emoțiile, temperatura corpului și altele.
Practic, de la rinichi, la hipofiză și creier, cortisolul este controlat la mai multe nivele, unde, dacă apar probleme, pot determina scăderea sau creșterea nivelului din sânge.
Pe lângă aceasta, cortisolul are efecte asupra tuturor sistemelor de organe – de la sistemul nervos, la piele, de la sistemul reproducător la cel cardiovascular, imun, respirator și muscular.
O particularitate a acestui hormon este faptul că producția de cortisol este maximă dimineața, la trezire, urmând ca pe parcusul zilei aceasta să scadă, fiind la cel mai scăzut nivel noaptea, înainte de culcare.
La persoanele stresate, cu nivel de anxietate crescut, se pare că nivelul de cortisol se menține mare pe parcusul zilei.
ROLURILE CORTISOLULUI
1. Controlează imunitatea
2. Controlează nivelul de sare și apă din organism
3. Ajută la formarea memoriilor
4. Scade nivelul de inflamație din organism
5. Controlează creșterea organismului
6. Reglează nivelul tensiunii arteriale
7. Controlează nivelul glicemiei și folosirea ei de către celulele organismului
8. Intervine în procesul de trezire, dimineața
MĂSURAREA NIVELULUI DE CORTISOL
Voi lua pe rând tulburările care apar când scade sau crește nivelul de cortisol, dar e important de știut cum putem determina acest hormon important.
Deși endocrinologia este specialitatea medicală care se ocupă cu hormonii, deoarece acesta controlează atât de multe funcții ale corpului uman, practic orice medic îți poate recomanda aceste investigații.
Cortisolul seric, adică nivelul din sânge al hormonului, se determină prin recoltarea din sângele venos, foarte important, dimineața la ora 8. De asemenea se poate determina nivelul de cortiol din salivă.
Pentru a afla cu exactitate care este nivelul de cortisol sintetizat pe parcursul zilei, eu personal recomand cortisolul liber urinar/24 ore, prin care se adună urina eliminată pe durata unei zile întregi.
Este o analiză mai fidelă și astfel putem ști mai exact dacă pacientul suferă într-adevăr o boală sau a fost doar stresat datorită recoltării de sânge.
De asemenea se mai pot recomanda ecografia abdominală, CT-ul abdominal sau RMN-ul cerebral pentru a determina dacă pacientul suferă de o tumoră care sintetizează acest hormon în exces.
Deoarece nivelul crescut de cortisol este mai frecvent întâlnit în practica mea medicală, am să scriu un articol separat despre acest subiect.
NIVELUL SCĂZUT DE CORTISOL
Când avem un nivel mic de cortisol numim această situație hipocorticism.
Ea apare într-o serie de afecțiuni, cea mai importantă fiind boala Addison (o boală autoimună, în care organismul atacă propria glandă suprarenală).
Mai poate să apară când glanda hipofiză nu produce suficient ACTH, sau în boli ale hipotalamusului.
Hipocorticismul se manifestă prin:
• oboseală extremă
• piele subțiată și care se vindecă greu și care se colorează
• slăbiciune musculară
• diaree
• greață și vărsături
• scăderea poftei de mâncare cu scădere în greutate
• scăderea tensiunii arteriale
Acesta se tratează de către medicul endocrinolog prin suplimentarea cu hormoni suprarenalieni (dexametazona, prednison) și este, de obicei bine controlată.
Cortisolul este un hormon foarte important pentru buna funcționare a organismului nostru.
Chiar dacă are reputația proastă a hormonului de stres, pe lângă aceasta controlează mai toate aspectele vieții noastre, motiv pentru care e bine să îl cunoaștem cu adevărat.
Bibliografie
-
Thau L, Gandhi J, Sharma S. Physiology, Cortisol. 2022 Aug 29. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2023
-
Tan SYT, Tan HC, Zhu L, Loh LM, Lim DST, Swee DS, Chan YL, Lim HB, Ling SL, Ou EJ, Teo WE, Zhang XP, Goh HF, Kek PC. Expanding the use of salivary cortisol as a non-invasive outpatient test in the dynamic evaluation of suspected adrenal insufficiency. Endocr Connect. 2023 Mar 28
-
https://www.endocrinology.org/endocrinologist/130-winter18/features/redefining-the-cortisol-stress-response/