Suferința și sensul vieții - Din experiența doctorului Frankl

Suferința și sensul vieții

“Nu există nimic pe lume, îndrăznesc să afirm, care să-l ajute atât de eficient pe individ să supraviețuiască celor mai potrivnice condiții cum îl ajută cunoașterea faptului că viața are sens. Cuvintele lui Nietzsche conțin multă înțelepciune : Cel care are un de ce, va îndura orice cum.”
(Victor Frankl)

Nu pot să nu îmi pun o întrebare de fiecare dată când depistez o nouă boală. DE CE? De ce apare o boală la un pacient și la altul nu.

Recent mi-a fost dat să diagnostichez un cancer de colon la pacientul A., un domn de 45 ani. Da, 45 ani!

Bine, o să-mi spui că în ziua de azi cancerul nu mai este o sentință la moarte certă. Totuși nu pot să nu îmi pun această întrebare.

Toate teoriile (fiindcă sunt teorii, nici una nu are certitudinea de 100 %) se învârt în jurul unui factor genetic sau ce ține de stilul de viață (alimentație, fumat, sedentarism) ca și cauză a bolilor cronice. Suferința și sensul vieții

Există însă atâtea excepții de la aceste teorii încât nu mai pot fi ignorate.

Sunt pacienți care nu au fumat o țigară în viața lor și mor de cancer pulmonar, la fel cum există oameni care consumă cantități industriale de zahăr și nu fac mișcare, și totuși nu dezvoltă diabet zaharat niciodată.

Întâmplarea face ca exact în ziua diagnosticului domnului A. să-mi ajungă în cutia poștală o carte comandată – ”Omul în căutarea sensului vieții„.

O carte scrisă de Victor E. Frankl, profesor și medic psihiatru și neurolog, supraviețuitor al lagărelor de exterminare nazistă, inclusiv al infamului Auschwitz.

Cartea mi-a fost recomandată de o persoană foarte dragă sufletului meu, unul dintre mentorii de care pomenesc în rubrica Despre mine de pe blog.

Așa că venind din partea ei, bineînțeles că am comandat-o instant și nu regret deloc.

Cartea este atât o autobiografie cumplită în care descrie detaliile prizonieratului din lagăre, dar și o pledoarie despre importanța sensului vieții.

Profesorul Frankl este întemeietorul logoterapiei, o ramură a psihologiei care studiază exact acest aspect - sensul vieții în conștiința individuală a persoanei, dar și implicațiile pe care le are asupra sănătății psihice și fizice.

Autorul descrie în carte ororile Holocaustului, dar și reflectă asupra unei probleme importante – de ce unii oameni mor rapid, pe când alții își găsesc puterea să reziste în acel infern; de ce unii sucombă răului suprem și devin agresori, iar alții își mențin, ba chiar își amplifică umanitatea și rămân buni și principiali? 🤔

Boala este inextricabil legată de moarte, astfel că, doctorul Frankl își pune cam aceeași întrebare existențială ca mine – DE CE unii clachează, ce le lipsește de cedează sistemului și ajungă să sufere, să moare sau să devină abuzatori, pe când alții rămân autentici umanității și iubirii și depășesc suferința sau mor ca martiri sau chiar supraviețuiesc ca modele de reziliență?

Chiar înainte de a fi internat în lagăr, doctorul nostru lucra la un manuscris despre sensul vieții și despre noua știință pe care urma să o fondeze, logoterapia.

Numea aceasta „copilul său intelectual„ și tot el concluziona că aceasta a și fost motivul pentru care a supraviețuit anilor de captivitate și suferință. Avea un SENS, dat de continuarea cercetării legate de logoterapie.

Acesta era un scop mai mare decât nevoile sale imediate sau decât o plăcere efemeră.

Această menire, sau sens al vieții (după care își și intitulează cartea) a reușit să-i ”dezlege„ resursele interne, nebănuite și uneori supraomenești, care l-au făcut capabil să răzbească vreme de 3 ani în sistemul de lagăre.

După eliberare au urmat peste 40 de ani de studii, reflecții, analize și experimente pe acest subiect, ani în care și-a crescut „copilul intelectual„ în această știință psihologică, cu puternice valențe medicale și filosofice existențiale, aș zice eu.

Cititul acestei cărți a mai adăugat o perspectivă intuiției mele, una științifică, dar și experimentată pe viu, perspectivă care dovedește că există un „ceva„ în plus față de factorul genetic , infecțios sau de stil de viață care aduce suferința și boala în viața noastră.

Am început apoi să reflect și eu la pacienții avuți, la exemplele sau contra exemplele de viață care mi-au trecut prin fața ochilor și tind să-i dau dreptate domnului doctor, care spunea că „sănătatea mintală este bazată pe un anumit nivel de tensiune, tensiunea dintre realizările de până în momentul prezent și cele care își așteaptă împlinirea, altfel spus, diferența dintre ce este un individ și ce ar trebui să devină.

Acest tip de tensiune este inerent ființei umane și totodată indispensabil sănătății mintale.

Prin urmare, nu ar trebui să ezităm în a provoca pe om să-și asume un potențial sens.

Numai așa putem activa voința de sens aflată în latență.