Ce este boala? - Definiție și importanță

Ce este boala?

”Fără sănătate, viaţa nu este viaţă; este numai o stare de langoare şi suferinţă, o imagine a a morţii.”
(Buddha)

Când mi-am propus să scriu articole medicale nu credeam că voi ajunge să-mi împărtășesc părerile personale.

Ideea era să am o unealtă prin care să completez consultațiile mele, să dețin un spațiu unde să ofer mai multe informații pacienților, legate de perioada de revenire la control, despre ce anume este o glandă, ce analize merită să îți faci sau ce alimente poți consuma în diferite afecțiuni.

Treptat am început să aștern și ideile personale, asupra unor dileme existențiale și mai mult de natură filosofică decât medicală. Bine, aceste probleme am început să mi le pun încă de pe băncile facultății și să mi le cristalizez în perioada rezidențiatului, dar numai acum, medic specialist cu patalama și cu mai mult de un deceniu de experiență, mi-am permis să le și împărtășesc.

Una dintre problemele fundamentale pe care le aveam mereu era ce este boala, de ce evoluează cum o face, ce impact are asupra celui afectat, dar și asupra celor din jur, dar mai ales de ce doar anumiți oameni o dezvoltă.

De ce, în ciuda dezvoltării științei și medicinei în mod particular, nu știm încă de ce un bolnav evoluează diferit de altul, de ce niciodată parcursul și debutul unei afecțiuni nu este similar la grupe de pacienți de același fel. Există elemente comune, categoric, dar în esență, dictonul conform căruia Nu există boală, ci doar bolnavi este mai valabil ca niciodată.

De la aceste dileme am pornit cu prima întrebare firească – CE ESTE BOALA?

Conform definiției din DEX, boala este o modificare funcțională sau de natură organică a echilibrului normal al organismului, un proces patologic care afectează corpul. Este sinonim cu termenul de afecțiune, proces patologic sau nosologic, suferință, maladie, rău, neputință sau alte formule, mai puțin academice, cum ar fi beteșug, patimă, betejeală, betegie sau vătămare.

Ce este boala? Oricare dintre acești termeni preferăm (și i-am auzit pe toți de-a lungul anilor) elementul fundamental este că echilibrul normal sau homeostazia internă, cum ne place nouă să îl numim (din grecesul „homeos„ - același și „stasis„ - stare) este perturbat. În mod practic, toate funcțiile și constantele organismului uman sunt date peste cap, adică exact acei parametrii pe care încercăm noi, medicii să îi evaluăm și să îi măsurăm:

▪ parametrii fizici – culoarea pielii, temperatura corpului

▪ biologici – cum ar fi glicemia, nivelul de fier din sânge sau gradul de coagulare al lui

▪ semnele vitale cum sunt pulsul, respirația sau tensiunea arterială

▪ emoționali – starea psihică (fericire, depresie, apatie, anxietate)

Cât timp organismul își menține aceste constante între valori relativ bine delimitate există starea de sănătate, iar când acestea sunt depășite apare boala.

Boala afectează, chiar dacă nu suntem mereu conștienți de asta, organismul în totalitatea sa, ba chiar și indivizii din anturajul său apropiat, iar în final chiar societatea umană. Gândește-te doar la impactul pe care îl are un pacient cu cancer, care, pe lângă costurile enorme pe care le suportă statul, acesta este scos din circuitul economic al țării din care face parte și antrenează pe cale de consecință pierderi financiare suplimentare.

De la nivelul fizic (durere spre exemplu), la cel emoțional (depresie) și social (tentința la izolare, concediu medical) boala afectează omul pe toate planurile sale. Pe lângă aceasta, bolile mai prezintă o caracteristică importantă – au o evoluție particulară.

Există afecțiuni care au o evoluție rapidă sau lentă, care se rezolvă spontan sau cu tratament prin vindecare (cele mai multe boli de natură infecțioasă), dar și boli care se întind pe parcursul mai multor ani, cum sunt bolile cronice (autoimune, degenerative) care practic, sunt incurabile. Bineînțeles, multe boli pot evolua și spre moarte (deces sau exitus).

Pe lângă aceste aspecte, hai să le spunem mai tehnice ale bolilor, ar mai fi de menționat și latura spirituală (sau chiar religioasă) a lor.

Secole de-a rândul, orice maladie a fost considerată ca o pedeapsă divină sau o consecință a păcatului. Aproape toate religiile și civilizațiile aveau acestă concepție – ai greșit, ai mâncat ce nu trebuie, ai zis ceva sau ai făcut un anumit lucru împotriva firii naturale ți se dă automat, de către zei/divinitate/natură o lecție.

Dacă ai capacitatea să înveți, să îți integrezi această povață în viața ta vei fi izbăvit, altfel vei suferi și muri.

Poate că e prea mult, poate că nu e cinstit mereu să fie ”vina„ celui bolnav pentru afecțiunea de care suferă, de cele mai multe ori boala este consecința stilului de viață, a modului de alimentare, a viciilor sau a lipsei de acțiuni corecte.

Chiar dacă aceste principii au fost date uitării datorită dezvoltării științei și medicinei moderne, cercetările din ultimii ani au „redescoperit„ valențele spirituale și psihoemoționale ale bolilor. Fie că ești religios sau nu, budist, penticostal sau ateu, acest aspect nu mai poate fi contestat – orice boală și afecțiune aduce cu sine și o lecție. Fie că apar dintr-un exces sau dintr-un deficit, bolile sunt semnalul că ne-am pierdut echilibrul interior și că TREBUIE să facem ceva să îl redobândim.🤔